Home » Știință » Ce fel de activitate ar putea reduce riscul de complicaţii la COVID-19

Ce fel de activitate ar putea reduce riscul de complicaţii la COVID-19

Ce fel de activitate ar putea reduce riscul de complicaţii la COVID-19
Publicat: 22.04.2020
O singură sesiune de exerciţii fizice, efectuată zilnic, poate creşte producţia unei molecule antioxidante importante, denumită EcSOD, contribuind la reducerea efectelor infecţiei COVID-19.

Zhen Yan, un cercetător din cadrul Şcolii de Medicină a Universităţii Virginia, afirmă că efectuarea exerciţiilor fizice în mod regulat poate reduce riscul de sindrom de detresă respiratorie acută (SDRA), o cauză majoră de deces în rândul pacienţilor infectaţi cu virusul SARS-CoV-2 care provoacă COVID-19. 

Zhen Yan îndeamnă oamenii să facă zilnic mişcare, afirmând că ar putea fi un potenţial tratament pentru COVID-19.

Omul de ştiinţă precizează că rezultatele cercetărilor medicale „susţin cu tărie” posibilitatea ca exerciţiile fizice să prevină sau, cel puţin, să reducă severitatea SDRA, care afectează între 3% şi 17% dintre toţi pacienţii cu COVID-19. 

Pe baza informaţiilor disponibile, Centrele pentru Controlul şi Prevenirea Bolilor (CDC) din SUA estimează că între 20% şi 42% dintre pacienţii spitalizaţi pentru COVID-19 vor dezvolta SDRA. Iar rata pacienţilor internaţi în terapie intensivă este estimată între 67% – 85%.

Potrivit unor cercetări efectuate înainte de pandemie, aproximativ 45 la sută dintre pacienţii care dezvoltă SDRA mor.

„Tot ceea ce auziţi acum este fie distanţarea socială, fie ventilatorul, ca şi cum tot ce putem face este fie să evităm expunerea, fie să ne bazăm pe un ventilator pentru a supravieţui dacă ne infectăm”, a spus Yan, citat de Neuroscience News

„Cealaltă parte a poveştii este că aproximativ 80% dintre pacienţii confirmaţi cu COVID-19 au simptome uşoare, fără a avea nevoie de suport respirator. Întrebarea este de ce? Descoperirile noastre despre o enzimă antioxidantă endogenă oferă indicii importante şi ne-au intrigat să dezvoltăm o nouă terapie pentru SDRA cauzat de COVID-19”, a afirmat acesta.

Substanţa neutralizează radicalii liberi dăunători

Acesta face referire la puternicul antioxidant EcSOD (extracellular superoxide dismutase), care neutralizează radicalii liberi nocivi, protejând ţesuturile oamenilor şi contribuind la prevenirea bolilor. 

Această substanţă este produsă în mod natural de către muşchii noştri, care o secretă în sânge, permiţând ajungerea ei la alte organe vitale, însă producţia sa este îmbunătăţită prin exerciţii cardio.

O scădere a nivelului acestui antioxidant este observată în mai multe boli, inclusiv bolile pulmonare acute, cardiopatie ischemică şi insuficienţă renală, afirmă Yan. Cercetările efectuate de acesta pe şoareci de laborator sugerează că blocarea producţiei EcSOD agravează problemele cardiace, în timp ce creşterea are un efect benefic. O scădere a nivelului acestui antioxidant este, de asemenea, asociată cu afecţiuni cronice, precum osteoartrita.

Cercetările sugerează că doar o singură sesiune de exerciţii fizice creşte producţia de EcSOD, astfel că Yan îi îndeamnă pe oameni să găsească modalităţi de a face mişcare chiar şi păstrând distanţarea socială. 

„Nu putem trăi în izolare pentru totdeauna. Exerciţiile fizice regulate au mult mai multe beneficii pentru sănătate decât ştim. Protecţia împotriva acestei boli respiratorii severe este doar unul dintre numeroasele exemple”, a afirmat acesta.

Poate fi folosit în tratarea mai multor boli

Zhen Yan sugerează, de asemenea, că antioxidantul EcSOD poate fi folosit ca un potenţial tratament pentru sindromul de detresă respiratorie acută (SDRA) şi multe alte probleme de sănătate. De exemplu, terapia genică ar putea fi utilizată într-o zi pentru a creşte producţia de antioxidant, astfel încât prezenţa sa protectoare în plămâni să fie sporită la pacienţii care se luptă cu COVID-19.

Totodată, cercetările au arătat că şoarecii de laborator cu boală renală cronică aveau mai puţine leziuni la nivelul rinichilor după ce au fost trataţi cu antioxidantul EcSOD de la oameni.

Antioxidantul este deja propus şi ca o potenţială terapie pentru retinopatia diabetică, o complicaţie a diabetului care poate duce la orbire.

Mai mult, EcSOD se poate dovedi benefic şi împotriva sindromului disfuncţional al mai multor organe, în care mai multe organe încep să nu mai funcţioneze. 

„Deseori afirmăm că exerciţiile fizice sunt medicamente. EcSOD a oferit un exemplu perfect că putem învăţa din procesul biologic al exerciţiului pentru a avansa în medicină”, a spus Yan în studiul publicat în Redox Biology.

Vă recomandăm să citiţi şi:

Tot ce trebuie să ştii dacă ai luat coronavirus

Cum a evoluat şi s-a răspândit coronavirusul la oamenii

Mihaela STOICA
Mihaela STOICA
Mihaela Stoica a fost redactor-șef Descopera.ro între februarie 2015 - decembrie 2021, iar în prezent este colaborator al site-ului. Absolventă de Istorie, a fost mai întâi profesor. A intrat în presa online în 2006, la agenţia NewsIn. A lucrat apoi în redacţiile Adevărul şi Gândul, ... citește mai mult
Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
Iată cum roboții de la Boston Dynamics „urează” un Crăciun fericit!
Iată cum roboții de la Boston Dynamics „urează” un Crăciun fericit!
OpenAI anunță noi modele de Inteligență Artificială
OpenAI anunță noi modele de Inteligență Artificială
Coreea de Nord se pregătește să trimită trupe, artilerie și drone kamikaze pe frontul din Ucraina
Coreea de Nord se pregătește să trimită trupe, artilerie și drone kamikaze pe frontul din Ucraina
MESAJE DE CRĂCIUN 2024. Ce urări să le trimiți prietenilor, rudelor sau colegilor de la serviciu?
MESAJE DE CRĂCIUN 2024. Ce urări să le trimiți prietenilor, rudelor sau colegilor de la serviciu?
Donald Trump amenință că SUA vor prelua controlul asupra Canalului Panama
Donald Trump amenință că SUA vor prelua controlul asupra Canalului Panama
Ziua în care Nicolae şi Elena Ceauşescu au fost executaţi
Ziua în care Nicolae şi Elena Ceauşescu au fost executaţi
Ucrainenii au anunțat „o altă lovitură pentru complexul militar-industrial al Rusiei”
Ucrainenii au anunțat „o altă lovitură pentru complexul militar-industrial al Rusiei”
Cresc prețurile la abonamentele pe platforma X
Cresc prețurile la abonamentele pe platforma X
Confruntări între poliție și membrii unei secte în Guatemala
Confruntări între poliție și membrii unei secte în Guatemala
Cum va fi vremea de Revelion? Meteorologii au anunțat prognoza pentru ianuarie 2025
Cum va fi vremea de Revelion? Meteorologii au anunțat prognoza pentru ianuarie 2025
Intrigi și orgolii politice în vremuri de război. „Cartierul Corpului II de armată, transformat într-un adevărat club politic de partid şi mai ales într-un cuib de intrigi”
Intrigi și orgolii politice în vremuri de război. „Cartierul Corpului II de armată, transformat într-un adevărat ...
SPECIAL. Selly, TOTUL despre Buzz House, relația cu Smără și cel mai frumos cadou
SPECIAL. Selly, TOTUL despre Buzz House, relația cu Smără și cel mai frumos cadou
Cercetătorii sunt surprinși de faptul că veverițele au început să mănânce carne
Cercetătorii sunt surprinși de faptul că veverițele au început să mănânce carne
Cum s-a ferit un general român de holera din Bulgaria în anul 1913: A dat ordin să fie construite niște clădiri pe piloni „ca în Veneția, ca să nu-l ajungă microbii”
Cum s-a ferit un general român de holera din Bulgaria în anul 1913: A dat ordin să fie construite niște clădiri pe piloni ...
În mod surprinzător, vâscul are un efect vindecător foarte puternic
În mod surprinzător, vâscul are un efect vindecător foarte puternic
Incertitudinea face parte din condiția umană –  Cum putem învăța să trăim cu ea?
Incertitudinea face parte din condiția umană – Cum putem învăța să trăim cu ea?
5 sfaturi care te ajută să bei responsabil de Crăciun și Anul Nou
5 sfaturi care te ajută să bei responsabil de Crăciun și Anul Nou
Testul HPV, „strategia de screening preferată” pentru cancerul de col uterin
Testul HPV, „strategia de screening preferată” pentru cancerul de col uterin